Este vorba de nomosul Pamantului. Acest lucru ar insemna ca eu privesc pamantul in calitatea de corp ceresc, pe care noi locuim, ca un tot intreg, ca un glob pe care doresc sa gasesc delimitarile globale si ordinea lor. Cuvantul grecesc “nomos”, pe care il voi utiliza pentru desemnarea acestor delimitari si unei ordini primordiale, provine de la verbul “Nemein”.
Nemein – este apropiat cuvantului german “Nehmen” (a lua). Asadar cuvantul “nomos” inseamna “a lua”, “a ocupa”. In afara de aceasta el desemneaza impartirea si delimitarea celor ocupate (ceea ce a fost luat), in al treilea rand: utilizarea, prelucrarea si exploatarea celor primite in urma delimitarilor: producerea si consumul. Ocuparea, delimitarea, utilizarea sunt protoevenimentele ale istoriei umanitatii, trei acte ai unei drame primordiale. Fiecare din aceaste trei acte are propria sa structura si propria metoda. De exemplu, impartirii urmeaza masurarea, calcularea si cantarirea a ceea ce urmeaza sa fie impartit. Cuvintele prorocilor: “calculat, cantarit, impartit” – “mene, tekel, uparsin” in capitolul 5 al cartii prorocului Daniil din Vechiul Testament – se refera la al doilea act al dramei din 3 acte: nomosul pamantului.
Intotdeauna a existat un anumit nomos al Pamantului. In toate timpurile oamenii imparteau si prelucrau pamantul. Dar pana in epoca marelor descoperiri geogafice, adica pana in secolul XVI, oamenii nu aveau o viziune globala asupra corpului ceresc pe care locuiau. Intradevar, existau imagini mitice ale Cerului si Pamantului, ale apelor si al uscatului, dar pamantul nu era inca conceput ca un glob si oamenii nu se aventurau sa strabata oceane. Lumea lor se limita la tarmul locuit. Fiecare popor se considera centrul Pamantuluiu, iar propria regiune de dominatie, o vatra a pacii in afara careia domnea razboiul, barbarismul si haosul. Acest lucru insemna practic ca ei puteau sa se miste, sa ocupe, sa prade pana in momentul in care gaseau o frontiera. Atunc, ei isi construiau un val de granita, limes, zid, sau considerau coloanele lui Hercules si oceanul- marginea lumii. Pamantul locuit – in greaca “oicumenoi” – devine doar propriul imperiu. Acesta a fost nomosul Pamantului in prima etapa, cand oamenii nu aveau o viziune globala asupra pamantului si cand marele oceane nu erau accesibile pentru marea parte ai umanitatii.
Acest prim nomos al Pamantului a fost distrus aproximativ 500 de ani in urma, cand oceanele si-au deschis portile in fata oamenilor. Pamantul a fost inconjurat cu ajutorul corabiilor cu panze, a fost descoperita America, un continent necunoscut pana atunci. In urma acestor descoperiri al continentelor si oceanelor, s-a nascut noul nomos al Pamantului. Populatiile descoperite nu prea erau intrebate, pentru ca descoperirile de regula se faceau fara vre-o viza din partea populatiei bastinase. Descoperitorii erau europeni, care acaparau planeta, o imparteau intre ei si o exploatau. In acest caz, cel de-al doilea nomos a devenit unul europocentrist. La inceput, noul continent America a fost utilizat in calitate de colonie. Masa uscatului Asiatic nu putea fi cucerita in acelasi mod. Aici structura europocentrista a nomosului s-a manifestat doar in rare cazuri ca o ocupatie directa a pamantului, in marea majoritatea insa, s-a manifestat in forma de protectorate, acorduri de arenda a pamanturilor si delimitarea sferilor de influenta comerciala, mai exact, in forme mai flexibile de dominatie. Africa a fost impartita intre puterile europene abia in secolul XIX-lea.
Desebirea acestui nou nomos al Pamantului consta , in primul rand, in structura lui europeana, in al doilea rand, faptul ca spre despebire de primul nomos, care avea o imagine mitica asupra lumii, cuprindea si oceanele. Nomosul era deja global, dar totusi separa uscatul de spatiul maritim. Uscatul se diviza in state, colonii, protectorate si sfere de influenta in timp ce marea, dimpotriva, ramanea un spatiu liber.
Ea trebuia sa ramana deschisa, fara nici un fel de frontiere pentru oricare stat spre libera exploatare (pescuit, extragerea sarurilor, dobandirea perlelor etc) si spre libera utilizare (atat pentru calatorii pe timp de pace cat si teritoriu pentru razboaie). Un lucru decisiv era faptul ca libertatea luptei in spatiul maritim consituia un element esential al libertatii maritime. Iata de ce cea mai mare putere acapareaza oceanele. Marelor cuceriri ale pamanturilor s-a alaturat marea acaparare ai marilor. Anglia a frant treptat toti concurentii maritime europeni: Spania, Olanda, Franta si Germania.
Nomosul europocentrist al Pamantului a existat pana in primul razboi mondial (1914 – 1918). Acesta s-a bazat pe un dublu echilibru. In primul rand, pe echilibrul pamantului si marii. Anglia domnea in spatiul maritim si nu permitea nici un fel de echilibru intre alte puteri maritime.
Pe tarmul continentului European dimpotriva, domnea echilibrul, care nu tolera nici un fel de hegemonie a unei dintre puteri terestre. Garantul acestuia era Anglia in calitatea ei de putere maritima. Echilibrul dintre tarm si mare a creat o baza, pentru echilibrarea situatiei de pe continent.
Tarmul si marea aveau ordini cu totul diferite. Exista un drept international al uscatului si un drept separat al apelor. Razboiul terestru in dreptul international era calificat cu totul diferit decat cel maritim. In razboiul de pe uscat inamicul era considerat doar armata, nu populatia civila. Razboiul pe uscat se declansa nu intre popoare, ci doar intre armatele partilor aflate in conflict. Proprietatea privata a populatiei nu constituia un trofeu in conceptia dreptului international. Razboiul maritima era preponderent economic. In acesta dusman era considerat oricine purta relatii economice cu inamicul. Proprietatea privata a cetatenilor statelor aflate in conflict, si chiar proprietatea partilor neutre puteau fi confiscata. Tarmul si marea era radical opuse prin conceptia asupra razboiului, dusmanului si trofeilor, fiind considerate lumi total diferite.
Acest nomos europocentrist al Pamantului a fost distrus in urma primului razboi mondial. Astazi, in 1954, Pamantul – corpul ceresc pe care traim, este divizat in doua parti mari, cea estica si vestica, care se contreaza prin razboaie reci sau fierbinti. Aceasta este delimitarea contemporana a pamantului. Estul si Vestul la inceput au fost doar niste concepte geografice, destul de variabile pentru globul pamantesc. Pamantul are doua poluri, Nord si Sud, insa nu exista un pol Estic si Vestic.
America este occidentala fata de Europa, fata de America - Rusia si China sunt in occident, Europa este in occident fata de Rusia. Astfel, din punct de vedere geografic nu este posibil identificarea unei frontiere sigure fara sa explicam opozitia dintre parti.
In spatele contradictiilor geografice exista o contradictie elementara mult mai adanca. Este deajuns sa privim globul pamantesc pentru a vedea ca ceea ce numim Orient este o suprafata mare de uscat. Partea Occidentala a pamantului este acoperita in mare parte de oceanul Atlantic si Pacific. In realitate, contradictia dintre Occident si Orient este o opozitie dintre lumea uscatului si lumea marilor, o opozitie dintre stihii, sau elementele pamantului si marii.
Cum stau lucrurile acum? Astazi a fost distrus echilibrul bazat pe separatia dintre pamant si apa. Dezvoltarea tehnicii a spulberat caracterul de stihie a marii. S-a adaugat si o a treia dimensiune, spatiul aerian in calitate de camp de activitate. Multi deja astazi considera ca Pamantul este doar un aeroport si un camp de aterizare, sursa de combustibil si zona de constructie a noilor aparate de zbor. Toate acestea suna destul de fantastic, dar indica nivelul la care este pusa in discutie crearea unui nou nomos al pamantului.
Ce ar putea duce la formarea unui nou nomos? Am putea deosebi trei posibilitati:
Prima si posibil cea mai simpla posibilitate este victoria unei din cele doua mari supraputeri. Dualismul dintre Est si Vest ar fi atunci o ultima etapa de trecere spre o unitate inchisa a lumii, ultima batalie pentru un nou nomos al Pamantului. Castigatorul devine unicul stapanitor al intregului pamant. El ar incepe sa ocupe, si sa imparta tot pamantul, uscatul, marea si aerul in conformitate cu propriile interese si planuri. Modelul tehnic de gandire nu lasa nici o alta posibilitate. Pentru dansul Pamantul a devenit intr-atat de mic, incat poate fi cu usurinta cuprins in brate. Unitatea inchisa a lumii se explica prin actiunea mijloacelor tehnice contemporane. Dar cat de ingrozitoare nu ar fi actiunea mijloacelor tehnice contemporane, ele nu vor putea sa distruga natura umana, nici puterea pamantului si marii, fara a distruge pe sine insusi. Mijloacelor tehnice contemporane nu trebuie sa ne faca mai optimisti si nici mai pesimisti. Nu trebuie sa renuntam la ratiunea umana si nici nu trebuie sa renuntam la cantarirea rationala a tuturor posibilitatilor noului nomos al Pamantului.
A doua posibilitate consta in incercarea de a mentine structura de echilibru a nomosului precedent, acomadandu-l la conditiile tehnice actuale. Acest lucru ar insemna ca dominatia Angliei ar continua pana la unificarea stapanirilor pe mare si uscat. Aici ar trebui sa luam in consideratie doar SUA. Ele constitue cea mai mare insula care ar putea mentine echilibrul in restul lumii.
A treia posibilitate porneste si ea de la ideea echilibrului, dar nu doar a echilibrului, care se mentine si se controleaza prin efectuarea hegemoniei combinatiei dintre dominatia globala pe mare si uscat. Este posibila formarea a unor blocuri independente, care vor mentine echilibrul si ordinea pe pamant. Ar fi destul de important daca acest tablou global al celor trei posibilitati ar fi constientizat de toti. Deoarece majoritatea observatorilor acestei probleme groaznice cer cu insistenta un stapan unic al lumii. Adevarat, cauza este simplitatea primitiva al solutiei, dar acest lucru nu ar trebui sa impiedice dezvoltarea altor viziuni asupra lucrurilor. A doua posbilitate – continuarea hegemoniei structurilor de echilibru – are mari sanse sa mosteneasca vechile traditii si naravuri. A treia posibilitate – echilibru dintre mai multe spatii autonome este rationala in cazul in care aceste spatii sunt clar delimitate si relativ omogene.
Noul nomos al planetei se va forma inevitabil. Multi vad in aceasta doar distrugeri si moarte. Unii cred ca vine sfarsitul lumii. In realitate traim doar sfarsitul relatiei dintre mare si uscat. Vechiul nomos desigur ca pleaca si cu el un intreg sistem de masuri traditionale, viziuni si deprinderi. Dar ceea ce vine nu este o lipsa de masuri sau ostilitate fata de nomosului NIMICULUI.
In lupta dintre noile si vechile forte ar putea aparea noile masuri si sa apara noi sisteme de gandire.
